Camera
de Comerţ şi Industrie Dolj şi AIESEC Craiova, în parteneriat cu JCI Craiova,
organizează evenimentul
„Europa te cunoaşte ca businessman sau ca turist?”,
unde reprezentanţi ai unor companii puternice din mediul local vor dezbate
subiecte de interes în mediul afacerilor, cu scopul de a le deschide
perspectivele către o abordare internaţională a businessului pe care îl deţin.
Evenimentul presupune, prin conceptul „Business în Europa”, prezentarea beneficiilor de a
fi antreprenor în Europa – finanţarea afacerii, acces la forţa de muncă şi
piaţa liberă – toate acestea sub forma unui eveniment de networking, ce va fi găzduit
de sala de conferinţe a Clădirii Proiect, în data de 19 februarie, începând
cu ora 16:00.
Avându-l
drept invitat special pe celebrul antreprenor craiovean Marius Ghenea,
evenimentul îşi propune aducerea în prim-plan a unor personalităţi de succes
care vor susţine dezvoltarea companiilor locale, aducându-le mai aproape de
trendurile la nivel naţional şi internaţional. „Mă bucur să revin în oraşul
meu natal cu ocazia acestui eveniment de afaceri adresat în principal
antreprenoriatului local tânăr, în organizarea AIESEC. Sper ca această
iniţiativă să aibă un rol benefic pentru antreprenorii din Craiova şi în
general din Oltenia”, spune Marius Ghenea despre implicarea sa în acest
eveniment.
În finalul
evenimentului, va fi prezentat un nou proiect marca AIESEC Craiova, Business
English Classes, ce va susţine ideea evenimentului de a oferi o viziune
internaţională companiilor locale. Acest proiect presupune cursuri de limba
engleză de afaceri către angajaţii companiilor din Craiova, cursuri ce vor fi
susţinute de către stagiari internaţionali, specializaţi în domeniul
afacerilor, pe o perioadă de 3 luni, între 4 martie şi 26 mai.
Irina Simulescu


0 comentarii:
Trimiteți un comentariu