Vestea că Facultatea de Științe
Sociale se va desființa a luat studenții prin surprindere.
Consiliul Profesoral al
Facultății a răspuns deciziei printr-un comunicat de presă:
Consiliul Facultăţii de Științe
Sociale, din 3 aprilie 2013, se
delimitează de actele care ameninţă integritatea instituţiei noastre. Cadrele
didactice consideră că sunt îndreptăţite să funcţioneze în continuare sub
numele „Facultatea de Ştiinţe Sociale”. Ceea ce înseamnă departamentele: Sociologie,
Ştiinţe politice, Filosofie, Jurnalism (departamentul include şi specializarea Asistenţă
socială), respectiv Geografie.
Informaţiile vehiculate în
presă sunt trunchiate şi, implicit, neconforme realităţii. Prin afirmaţiile
făcute, au fost aduse prejudicii de imagine tuturor cadrelor didactice, studenţilor
şi absolvenţilor.
Facultatea de Ştiinţe Sociale
este a patra în Universitatea din Craiova ca număr de studenţi. Prin proiectele
derulate, Facultatea reprezintă un pol academic şi profesional de inovare și dezvoltare.
Încă de la înfiinţare, Facultatea a avut şi are o politică de responsabilitate
socială atât față de studenți, cât și față de comunitatea locală și regională. În
ultimul an, prin noile structuri manageriale, Facultatea a luat măsuri importante
pentru îmbunătăţirea actului de
învăţământ. Dacă este necesar, putem pune la dispoziţie documente doveditoare.
Prin specificul domeniului
fundamental al ştiinţelor sociale, descris de Legea Educaţiei şi de Ordinele
ulterioare ale miniştrilor de resort, specializările sus menţionate sunt
interdependente, fără a se confunda. Numim aici interdisciplinaritatea drept
cea mai modernă abordare a procesului de cunoaştere și educație, în acord cu
normele academice europene.
Considerăm că această propunere
de desfiinţare înaintată către Ministerul Educaţiei poate avea consecinţe grave
nu doar asupra studenţilor, absolvenţilor, profesorilor. Propunerea creează şi o
barieră psihologică şi fragmentează trecerea de la curricula liceeală la cea
universitară în ceea ce priveşte ştiinţele sociale, care până acum se găseau
într-o continuitate firească.
Cadrelor didactice nu li s-a
acordat – deşi au cerut – dreptul de a-şi comunica punctul de vedere, dar şi de
a primi o explicaţie pentru dezintegrarea Facultăţii de Ştiinţe Sociale. Drept
urmare, Domnul Rector și Președintele Senatului au fost invitați la dialog, metodă
de comunicare considerată imperioasă pentru statul de drept. Pentru a-şi face
auzită vocea, cadrele didactice iau în calcul utilizarea tuturor formelor
legale de protest.
Menţionăm şi că au fost
încălcate articole din Carta Universităţii (www.ucv.ro), printre care :
1. Articolul 28, Îndatoriri
fundamentale şi răspundere, aliniatul (2) care prevede „apărarea intereselor şi
prestigiului Universităţii din Craiova”;
2. Articolul 29, Drepturile
corpului profesoral, litera i) care prevede „dreptul de a se implica în
rezolvarea problemelor departamentelor şi facultăţii din care fac parte” şi
litera k) unde este enunţat „dreptul la audienţa eşalonului superior celui din
care face parte”.
Corpul profesoral îşi exprimă
încrederea în revenirea asupra deciziei şi în păstrarea integrităţii Facultăţii
de Ştiinţe Sociale. Sperăm în rezolvarea acestui incident și intrarea urgentă
în normalitate.

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu