Timpul nu ne iartă

Articol publicat în Spark Magazine nr.: 4, pagina 16

Mereu ne vom  aminti de anii când eram copii! Vom  tânji după timpul pe care îl pierdeam degeaba, vom cântări răul care ni se face, vom  judeca, poate, greşit alte persoane, vom fi răi dacă nu ne controlăm, nu vom mai avea timp pentru noi şi nici pentru cei apropiaţi nouă, vom cădea într-o capcană a timpului, a timpului neiertător.

 Mereu, în orice situaţie sau împrejurare e vorba de timp! E singurul care ne controlează, care se scurge şi nu îi putem împiedica acest curs, acest ritm grăbit, accelerat al său, el se duce.

E greu să accepţi că ceva fără substanţă, ceva ce practic nu-l putem  vedea pune stăpânire pe noi, pe vieţile noastre, pe sentimente, pe tot, fără ca noi să acceptăm asta, intră în viaţa noastră dând  buzna. Nu te întreabă, nu bate la uşă, el pur şi simplu trece fără să-ţi dai seama.

În fond, timpul este singurul de care avem cea mai mare nevoie, cum se spune, singurul care le rezolvă pe toate. Dar ce se întâmplă când nu ne încadrăm în acest timp, când mai avem nevoie de o secundă în plus, ce se întâmplă când întotdeauna dăm vina pe timp? „Dacă aveam timp mai mult puteam să reacţionez altfel, dacă aveam un minut în plus puteam să rezolv o problemă care părea imposibilă, dacă aveam timp mai mult puteam să mai salvez o viaţă”, cu toţii spunem asta.

Toate sunt legate de timp şi uneori nu ne putem încadra în el, dar nu putem noi să-i schimbăm cursul, nu putem  să-l oprim  în loc chiar dacă, poate, de fiecare dată e necesar să facem asta. Se spune că ţi-a trecut timpul, poate a trecut pe lângă tine fără să realizezi măcar, da, nu te-a întrebat dacă se pot scurge secundele, dar tu eşti singurul care poate face ceva bun în acest timp!

Ajungi la o vârstă când şi 60 de secunde sunt importante pentru tine, când 60 de secunde ţi se par doar două, când vrei ca timpul să stea în loc, când ai face orice, dar nu mai ai cum, nu mai ai putere, nu mai ai timp pentru nimic, timpul tău s-a dus şi nu ai ştiut ce să faci cu el, nu ai ştiut să-l apreciezi atunci când l-ai avut. Şi acum, uită-te la tine, îl laşi să treacă fără rost, îl laşi să-şi urmeze calea pe care o ştie cel mai bine, într-adevăr, nu te poţi opune, dar poţi să faci ceva. Fă ceva, orice în acel timp,  fă-l să plângă în mâinile tale, dă-i motive să stea, să rămână acolo unde vrei tu, în locul în care îți este cel mai bine!

 Roxana Nica