Mihai Leonte: „Lasă-mă aşa cum sunt”

Ştefania        Ştefania Dobre: Domnule Mihai LEONTE, spuneţi-ne câteva lucruri despre dumneavoastră.

Mihai Leonte: Desigur că îmi este greu să vorbesc despre mine. M-am născut în mediul satului românesc, la hotarul cu istorica Bucovină. Părinţii mei au fost oameni simpli care aveau totuşi pentru acea vreme cele şapte clase. 19 ianuarie 1941 o zi în plină iarnă şi în plin război mondial, o zi care mi-a fost favorabilă, pentru că iată am ajuns la 72 ani. Nimeni nu-şi poate prevedea drumul care îl va urma în viaţă. Destinul unei persoane depinde de foarte mulţi factori, dar în cea mai mare parte de el însuşi. Acum că cei care vor citi aceste rânduri pot accesa internetul le recomand; http://confluente.ro/Redactia--Autori/Mihai_Leonte.html.

Ş.D: Cum aţi cunoscut poezia şi ce reprezintă ea pentru dumneavoastră?

M.L: Pot spune că am ascultat primele poezii încă de copil, când nu ajunsesem la şcoală. Dacă până în momentul intrării în rândul ucenicilor mineri citeam mult şi dezordonat, aici am început să-mi ordonez cititul. Profesorul meu de limba română, din întâmplare un oltean, pe nume Iacob Marin zis Gorjanul, m-a îndrumat spre poezie. Aici am făcut multe texte memorabile pentru brigada artistică a şcolii, până la absolvire. Atunci am scris prima poezie datată 1958; „MAMA”. Pentru mine poezia a însemnat mult mai mult decât se vede din scris. A însemnat însăşi continuitatea vieţii în condiţii destul de grele.

Ş. D: Care este poetul care v-a inspirat şi ce impact a avut asupra dumneavoastră?

M. L: Nu aş putea să spun că un poet anume m-a inspirat în mod deosebit, asta fiindcă am citit din poeţii clasici români dar şi dintre cei universali. Aş putea doar să enumăr poeţii români de la Dosoftei la Adrian Păunescu... Dintre cei universali voi începe cu Homer şi închei cu rusul Maiakovschi. Literatura modernă este atât de vastă încât cred sincer că sunt puţini care pot spune că ştiu totul.

Ş. D: Cu siguranţă vă regăsiţi în toate poeziile care vă aparţin, dar care vă reprezintă cel mai mult?

M. L: Această întrebare este deosebit de dificilă pentru orişicare creator. Mă regăsesc într-adevăr în multe creaţii, dar nu pot spune că una anume mă reprezintă în mod special. O profesoară de limba română m-a definit ca fiind: poetul armoniei şi optimismului.

Ş.D: Familia v-a susţinut în ceea ce aţi realizat?

M.L: După ce m-am căsătorit în anul 1967 am început să simt mult mai mult sprijinul familiei. Soţia m-a sprijinit să merg la Şcoala de Maiştri din Brad, Hunedoara. Apoi revenind la meseria de maistru miner am terminat cu multe sacrificii liceul cu diplomă de bacalaureat. Aici am simţit şi mai mult sprijinul familiei. Cred că asta a dus la longevitatea căsătoriei noastre şi o mare stabilitate în familie. Când am  decis că doresc să-mi tipăresc scrierile mele din tinereţe sau mai noi, întreaga familie m-a sprijinit cu prisosinţă. Trebuie să menţionez marele sprijin acordat de Consiliul Local al oraşului Moldova Nouă, care m-a sponsorizat să tipăresc peste 1000 pagini. Asta înseamnă foarte mult pentru un autor care este apolitic.

Ş.D: Cei doi copii ai dumneavoastră vă moştenesc talentul?

M:L: Atât fiul meu cât şi fiica mea nu-mi urmează în scrieri, nici în proză sau versuri. Nu consider că este necesar să-mi urmeze în acest domeniu. Ei au avut libertatea să-şi hotărască singuri ce vor să realizeze în viaţă.

Ş.D: Din cele relatate concluzionăm că aţi fost un om de acţiune. Un poet poate să fie şi un om de acţiune?

M.L: Un creator indiferent de arta care o practică, este normal să fie un om de acţiune. Spun asta, deoarece tocmai din acţiunile personale se naşte creaţia. Scrii despre ceea ce vezi şi simţi mişcarea continuă, cum din experienţa proprie pot învăţa cititorii tineri, iar cei trecuţi de pragul unei vârste mai consistente, se regăsesc în aceste creaţii. Am adunat de pe NET comentariile cititorilor; sunt peste 200 pagini, şi astea nu sunt toate!

Ş.D: Mineritul este o muncă foarte grea. Cum mai găseaţi resurse pentru a scrie?

M.L: Mineritul ca şi alte meserii, este o meserie grea, nu neapărat cea mai grea. Înainte de a ajunge în minerit am perindat prin multe meserii. Puteam fi ceasornicar sau tinichigiu, căci am fost ucenic în Rafinăria Vega la AMC. Am ucenicit şi la un şantier din Ploieşti care construia instalaţiile la fabrica Dero, asta în 1956. Ajuns să practic mineritul, de la ucenic la maistru principal miner, am înţeles că relaxarea vine tocmai prin creaţii personale, unde poţi reda munca ta prin versuri. Cineva de pe internet m-a catalogat drept „nebun”, fiindcă am scris frumos despre o meserie cum este mineritul. Când eşti tânăr nu prea cunoşti oboseala. Munceam în subteran ca miner, frecventam seara liceul seral. Odată pe săptămână parcurgeam peste 60 kilometri să fiu prezent la şedinţele cenaclului literar Pavel Dan din Turda.

Ş.D: Actualmente, vă consideraţi un om împlinit?

M.L: Ajuns la o vârstă nesperată pentru cei din minerit, de 72 ani, desigur că mă consider un om împlinit. Am o căsnicie de peste 45 ani cu mama fiilor noştri. Băiatul a lucrat peste 18 ani în minerit, iar fata este plecată în SUA unde munceşte, după ce a făcut o facultate de management acolo. Am doi nepoţi, dintre care unul student la Politehnica din Timişoara.

Ş.D: Ce îndemn daţi tinerilor studenţi care iubesc poezia?

M.L: Aici ar trebui să dau un singur răspuns; Multă seriozitate în abordarea vieţii.

         Un student ajuns în aula unei facultăţi trebuie să se gândească la viitor. El va fi viitorul conducător tehnic undeva. Va fi viitorul profesor de la care elevii vor lua un exemplu. Dacă pe lângă studiul desigur destul de aprofundat, mai iubesc şi poezia este un lucru deosebit, care le va fi benefic în viitor. Poezia este un frumos refugiu unde te poţi retrage în momentele grele. Îndemnul meu este să fie apropiaţi de toate artele printre care şi poezia.