Mihai Leonte: „Lasă-mă aşa cum sunt”

Ştefania        Ştefania Dobre: Domnule Mihai LEONTE, spuneţi-ne câteva lucruri despre dumneavoastră.

Mihai Leonte: Desigur că îmi este greu să vorbesc despre mine. M-am născut în mediul satului românesc, la hotarul cu istorica Bucovină. Părinţii mei au fost oameni simpli care aveau totuşi pentru acea vreme cele şapte clase. 19 ianuarie 1941 o zi în plină iarnă şi în plin război mondial, o zi care mi-a fost favorabilă, pentru că iată am ajuns la 72 ani. Nimeni nu-şi poate prevedea drumul care îl va urma în viaţă. Destinul unei persoane depinde de foarte mulţi factori, dar în cea mai mare parte de el însuşi. Acum că cei care vor citi aceste rânduri pot accesa internetul le recomand; http://confluente.ro/Redactia--Autori/Mihai_Leonte.html.

Ş.D: Cum aţi cunoscut poezia şi ce reprezintă ea pentru dumneavoastră?

M.L: Pot spune că am ascultat primele poezii încă de copil, când nu ajunsesem la şcoală. Dacă până în momentul intrării în rândul ucenicilor mineri citeam mult şi dezordonat, aici am început să-mi ordonez cititul. Profesorul meu de limba română, din întâmplare un oltean, pe nume Iacob Marin zis Gorjanul, m-a îndrumat spre poezie. Aici am făcut multe texte memorabile pentru brigada artistică a şcolii, până la absolvire. Atunci am scris prima poezie datată 1958; „MAMA”. Pentru mine poezia a însemnat mult mai mult decât se vede din scris. A însemnat însăşi continuitatea vieţii în condiţii destul de grele.

Ş. D: Care este poetul care v-a inspirat şi ce impact a avut asupra dumneavoastră?

M. L: Nu aş putea să spun că un poet anume m-a inspirat în mod deosebit, asta fiindcă am citit din poeţii clasici români dar şi dintre cei universali. Aş putea doar să enumăr poeţii români de la Dosoftei la Adrian Păunescu... Dintre cei universali voi începe cu Homer şi închei cu rusul Maiakovschi. Literatura modernă este atât de vastă încât cred sincer că sunt puţini care pot spune că ştiu totul.

Ş. D: Cu siguranţă vă regăsiţi în toate poeziile care vă aparţin, dar care vă reprezintă cel mai mult?

M. L: Această întrebare este deosebit de dificilă pentru orişicare creator. Mă regăsesc într-adevăr în multe creaţii, dar nu pot spune că una anume mă reprezintă în mod special. O profesoară de limba română m-a definit ca fiind: poetul armoniei şi optimismului.

Ş.D: Familia v-a susţinut în ceea ce aţi realizat?

M.L: După ce m-am căsătorit în anul 1967 am început să simt mult mai mult sprijinul familiei. Soţia m-a sprijinit să merg la Şcoala de Maiştri din Brad, Hunedoara. Apoi revenind la meseria de maistru miner am terminat cu multe sacrificii liceul cu diplomă de bacalaureat. Aici am simţit şi mai mult sprijinul familiei. Cred că asta a dus la longevitatea căsătoriei noastre şi o mare stabilitate în familie. Când am  decis că doresc să-mi tipăresc scrierile mele din tinereţe sau mai noi, întreaga familie m-a sprijinit cu prisosinţă. Trebuie să menţionez marele sprijin acordat de Consiliul Local al oraşului Moldova Nouă, care m-a sponsorizat să tipăresc peste 1000 pagini. Asta înseamnă foarte mult pentru un autor care este apolitic.

Ş.D: Cei doi copii ai dumneavoastră vă moştenesc talentul?

M:L: Atât fiul meu cât şi fiica mea nu-mi urmează în scrieri, nici în proză sau versuri. Nu consider că este necesar să-mi urmeze în acest domeniu. Ei au avut libertatea să-şi hotărască singuri ce vor să realizeze în viaţă.

Ş.D: Din cele relatate concluzionăm că aţi fost un om de acţiune. Un poet poate să fie şi un om de acţiune?

M.L: Un creator indiferent de arta care o practică, este normal să fie un om de acţiune. Spun asta, deoarece tocmai din acţiunile personale se naşte creaţia. Scrii despre ceea ce vezi şi simţi mişcarea continuă, cum din experienţa proprie pot învăţa cititorii tineri, iar cei trecuţi de pragul unei vârste mai consistente, se regăsesc în aceste creaţii. Am adunat de pe NET comentariile cititorilor; sunt peste 200 pagini, şi astea nu sunt toate!

Ş.D: Mineritul este o muncă foarte grea. Cum mai găseaţi resurse pentru a scrie?

M.L: Mineritul ca şi alte meserii, este o meserie grea, nu neapărat cea mai grea. Înainte de a ajunge în minerit am perindat prin multe meserii. Puteam fi ceasornicar sau tinichigiu, căci am fost ucenic în Rafinăria Vega la AMC. Am ucenicit şi la un şantier din Ploieşti care construia instalaţiile la fabrica Dero, asta în 1956. Ajuns să practic mineritul, de la ucenic la maistru principal miner, am înţeles că relaxarea vine tocmai prin creaţii personale, unde poţi reda munca ta prin versuri. Cineva de pe internet m-a catalogat drept „nebun”, fiindcă am scris frumos despre o meserie cum este mineritul. Când eşti tânăr nu prea cunoşti oboseala. Munceam în subteran ca miner, frecventam seara liceul seral. Odată pe săptămână parcurgeam peste 60 kilometri să fiu prezent la şedinţele cenaclului literar Pavel Dan din Turda.

Ş.D: Actualmente, vă consideraţi un om împlinit?

M.L: Ajuns la o vârstă nesperată pentru cei din minerit, de 72 ani, desigur că mă consider un om împlinit. Am o căsnicie de peste 45 ani cu mama fiilor noştri. Băiatul a lucrat peste 18 ani în minerit, iar fata este plecată în SUA unde munceşte, după ce a făcut o facultate de management acolo. Am doi nepoţi, dintre care unul student la Politehnica din Timişoara.

Ş.D: Ce îndemn daţi tinerilor studenţi care iubesc poezia?

M.L: Aici ar trebui să dau un singur răspuns; Multă seriozitate în abordarea vieţii.

         Un student ajuns în aula unei facultăţi trebuie să se gândească la viitor. El va fi viitorul conducător tehnic undeva. Va fi viitorul profesor de la care elevii vor lua un exemplu. Dacă pe lângă studiul desigur destul de aprofundat, mai iubesc şi poezia este un lucru deosebit, care le va fi benefic în viitor. Poezia este un frumos refugiu unde te poţi retrage în momentele grele. Îndemnul meu este să fie apropiaţi de toate artele printre care şi poezia.

Read More

Copiii noştri (À perdre la raison)

Din 17 mai vă invităm să vedeţi pe marele ecran o dramă emoţionantă franco-belgiană, în regia lui Joachim Lafosse, inspirată dintr-un caz real din Belgia petrecut în anul 2007.

Copiii noştri (À perdre la raison) este o puternică tragedie psihologică despre o mamă care ajunge să ia măsuri disperate pentru a ieşi din viaţa de familie claustrofobă. Mourielle trăieşte o iubire pasională cu Mourir, un imigrant marocan- protejatul doctorului şi tatălui „adoptiv” André Pinget. Când Mourielle şi Mounir s-au hotărât să se căsătorească şi să aibă copii, dependenţa  de doctorul Pinget a devenit din ce în ce mai excesivă. 

Mounir este ataşat de doctorul Pinget din punct de vedere emoţional, Mourielle conştientizează că familia ei are nevoie de susţinere financiară, iar Pinget se lasă folosit, fiindcă şi el are nevoie de ei. Acesta este cercul vicios. Fericirea proaspetei soţii este de scurtă durată, casa în care trăieşte alături de cei doi bărbaţi nu mai înseamnă acasă. Se simte sufocată, este este condusă de bărbaţii din viaţa ei. Se simte captivă între patru pereţi şi nu vede nicio ieşire. Murrielle ajunge să nu mai aibă încredere în deprinderile sale de mamă, soţie şi de învăţătoare.

În urma unei vizite a mamei lui Mourir din Maroc, primeşte în dar o rochie lungă de un albastru palid, pe care o poartă pretutindeni. Un simbol – printre altele – al unei minţi aerisite, slăbite, ce nu indică altceva decât finalul devastator care se va răsfrânge asupra copiilor.

„Filmul nu înlătură responsabilitatea, dar nici nu judecă pe vreunul dintre personaje” declară regizorul Joachim Lafosse. Deşi Murielle este responsabilă de actul său monstruos, observăm că fiecare personaj îşi duce în spate propria dramă şi vină.

Mourir este influenţat de protectorul său şi este incapabil să facă alegeri fiind încontinuu sfâşiat între soţie şi el. Tânărul soţ rămâne supus, dar vrea să se afirme.

Cu fiecare ocazie, doctorul îşi exercită controlul pshihologic asupra lui Mourriele şi subtil, se poate observa că nu îi arată respect.  Joachim Lafosse spune că el este  ca şi „un băiat mic care trebuie să împartă dulciuri tot timpul pentru a avea prieteni în curtea şcolii” şi că există posibilitatea ca el să nu îţi poată exprima cu uşurinţă iubirea faţă de fiul său. Teama de a nu rămâne singur îl îndeamnă la jocuri de şantaj asupra membrilor din familie.

Copiii noştri (À perdre la raison) subliniază apariţia disfuncţiilor din familie, fără a detecta sursele, ceea ce împinge totul către confuzie şi drame personale. Îţi arată de ce suntem incapabili să ne eliberăm de legături şi că  în fiecare poveste de familie, adevarul unei persoane nu este şi al alteia.

Deşi în engleză titlul peliculei este Our children, regizorul a afirmat cu sinceritate că şi acesta îi place. „Cred că în toate marile tragedii de familie, e vorba de copiii care sunt în joc, care se află în centrul conflictului […]. Acum, titlul francez explică mai mult procesul, pentru că << À perdre la raison >>" înseamnă a-ţi pierde mintea.”

În Craiova, Copiii Noştri  se poate viziona la Cinema Modern din 17 mai până pe 23 mai.

Diana Cercel

Asociația Culturală Macondo

Read More

Zilele „Mihai Viteazul“ - Ediția I

Craiova se îmbracă în haine de epocă pentru prima ediție a Zilelor Mihai Viteazul, 9 - 12 mai 2013.

Timp de patru zile craiovenii vor avea parte de diferite activități. Joi, 9 mai, începând cu ora 20:00, în Piața Mihai Viteazu proiecția filmului Buzdugan cu trei peceți. Vineri începând cu ora 10:00 are loc depunerea coroanelor de flori la statuia domnitorului Mihai Viteazu, iar la ora 19:00 va avea loc un concert simfonic la Filarmonica Oltenia Craiova. În  Piața Mihai Viteazu vor continua proiecțiile de film, dar și parada Intrarea lui Mihai Viteazul în cetate.

În Parcul Nicolae Romanescu (hipodrom), sâmbătă, începând cu ora 17:30 craiovenii vor avea parte de concerte susținute de Veta Biriș, Sava Negrean și Furdui Iancu, urmând spectacolul Bătălia de la Călugăreni cu Maia Morgenstern, Ion Besoiu, Maria Buză, Vlad Miriță, Radu Pietreanu, Vasile Calofir. Duminică, Zilele Mihai Viteazul se vor încheia cu Carnavalul dansului și costumelor, începând cu ora 18:00, în Piața Mihai Viteazu.

Programul complet îl găsiți pe site-ul primăriei.

Andreea Melinescu

Read More