Trăsătura pe care ar aminti-o oricine dacă ar fi pus să caracterizeze copiii, mai ales preșcolarii, este, bineînțeles, curiozitatea. Dar nu orice fel de curiozitate, ci exact aceea care atinge cote enervante pentru toți ceilalți. „De ce nenea ăla își bagă degetu-n nas, dacă tu mi-ai zis că nu e frumos?”, „De ce s-a oprit autobuzul, când mai are așa puțin până la stație?”, „De ce peștii nu se spală?”.
În afară de puternica dorință de a cunoaște și înțelege lumea din jurul lor, eu cred că mai e ceva, ceva ce crescând nu trebuia să pierdem. Pentru că este evident pentru toți că am dat neastâmpărul de atunci pe rutină și supunere, luând lucrurile așa cum sunt și vin, fără să ne întrebăm dacă le-am putea schimba sau îmbunătăți, fără să ne întrebăm nimic de fapt, deoarece am pierdut și capacitatea de a mai fi surprinși în vreun fel.
Și ne trezim zi de zi într-o lume pe care credem că o putem dirija și din statutul evident de simplă marionetă pe o scenă, statut care nu ne intrigă în niciun fel; singurul care cunoaște povestea în totalitate, cu toate cotloanele și ungherele, e regizorul și nicidecum actorul, dar noi nu mai suntem capabili să observăm paradoxul și ne complacem în atmosfera asta letargică, mulțumiți să alergăm pe marginea cercului, niciodată curioși să intrăm în mijlocul lui, sub lumina De ce-ului. Tăiem astfel rădăcinile unei vieți plină de posibilități, trăită pe culmile cele mai însorite, alături de oameni entuziaști, gata să cucerească întreaga lume.
Fervoarea aceea e sigur motorul unei vieți trăite din plin deoarece te face preocupat într-un mod activ de absolut tot ce e lângă tine, ori tocmai din sentimentul acesta cu iz civic se nasc, cu timpul, noi și noi perspective. Chiar dacă acceptăm că nu e neapărat vorba de lipsa oportunităților în viața adultă, din lipsa acestui neastâmpăr, ele trec pe lângă noi fără să fie aduse în conștient, așadar fără să existe. Neastâmpărul îți trezește simțurile, te ridică dimineața din pat și ți-e sfătuitor la vânătoarea, la aventura care devine brusc propria ta existență.
Cum recâștigi vitalitatea pierdută în bătălia cu timpul? Luptându-te cu tine însuți! Dacă te întrebi azi „de ce locuiesc aici, de ce am ales facultatea asta, de ce vorbesc cu oamenii ăștia, de ce nu știu să vorbesc 5 limbi străine dacă mereu mi-am dorit asta?”, dacă faci azi lucrurile cărora le-ai spus ieri „nu”, dacă alegi azi să-ți învingi una din multele frici, dacă începi azi să lucrezi la îndeplinirea acelui vis pus iar și iar pe stand-by, ceva se va schimba și cascada lui Eu va da năvală prin geamurile, ușile, acoperișul casei construită sârguincios cu fiecare teamă, greșeală, eșec. Da, te vei trezi singur și fără niciun fals scut protector, dar măcar o să simți razele soarelui și iarba printre degete. Și te vei descurca. Ia-l de mână pe De ce, pe copilul năzdrăvan de acum mulți ani și nu-l lăsa să te învingă iar la cursa de mâncat jeleuri sub formă de omizi.
Andra-Elena Dumitrana, București
Foto: www.freeimageslive.co.uk
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu