„Muzica mă ajută să visez, să văd altfel lumea”

 Articol publicat în Spark Magazine nr.: 4, pagina 19 - 20

Totul începe din copilărie; întâi este o joacă, apoi un vis, şi se continuă cu o pasiune.  Anastasia Croitorescu, o tânără speranţă în vârstă de 16 ani, îşi trăieşte visul cu ochii. Cu o voce nemaipomenită şi o carismă aparte, ea te cucereşte dintr-o singură privire. La prima vedere cu nimic neobişnuit faţă de ceilalţi adolescenţi de vârsta ei. Și-a început pasiunea pentru cântat de mică, şi a ajuns să se bucure din plin de ea. Ce crede ea despre acest talent, în rândurile ce urmează.

Aiana Iocob: Cum ai ajuns să cochetezi cu muzica? De ce muzică şi nu desen?

Anastasia Croitorescu: Totul a început când avem 4 ani. Mama m-a dus la Palatul Copiilor la catedra de muzică. Eram mică şi a fost o dorinţă a mamei mele să fac si altceva în afară de a merge la grădiniţă. După ce profesorul m-a ascultat, mi-a spus că am ureche muzicală şi voce şi pot veni la orele de muzică. Apoi au urmat dansul, baletul si pianul. Pe toate le-am făcut cu multă pasiune şi am pus  mult suflet dar muzica a rămas aproape de sufletul meu.

A.I.: Participi la diverse evenimente. Cum alegi piesele pe care le cânţi?

A.C.: Nu am un anumit criteriu. Cânt ceea ce îmi place şi ceea ce mi se potriveşte fiindcă este foarte important să ştii să alegi o melodie care să te pună in valoare.

A.I.: Cum decurge o zi înainte de concurs? Ai vreun ritual anume?

A.C.:  Înainte  încerc să mă relaxez, să vorbesc cât mai puţin şi să îmi păstrez forţele pentru concurs. Mă gândesc la ceea ce am de făcut, pregătesc hainele, CD-urile şi mă pregătesc şi eu spiritual pentru că sunt o persoană optimistă.

A.I.: Sunt atâtea concursuri televizate (Vocea României, Românii au Talent, X Factor). De ce nu ai ales nici unul până acum?

A.C.: Din cauza vârstei. La Vocea României şi X Factor eu nu am îndeplinit criteriul de vârstă. Românii au talent este un concurs, după părerea mea,  pentru un talent, pot zice, neobişnuit, de aceea am hotărât să nu merg. Ştiu că aş fi luat mai departe, dar premiul cel mare nu ştiu dacă l-aş fi cucerit.

A.I.: Cum ţi-ai început prima zi de liceu? A fost greu să te integrezi?

A.C.: În prima săptămână de clasa a 9-a am fost plecată la un concurs la Veneţia unde am obţinut premiul I. Când m-am întors toţi colegii mei m-au primit cu braţele deschise şi m-am integrat repede în colectivul clasei, mai ales că îi cunoşteam pe mulţi dinte ei, iar profesorii care mă cunoşteau de când eram în clasa a 5-a au fost înţelegători şi mândrii pentru reuşita mea.

A.I.: Te-a ajutat faptul că ai un talent aparte să iţi faci mai mulţi prieteni?

A.C.: Da, asta te ajută să fi mai cunoscut, dar nu să iţi faci mai mulți prieteni. De obicei prietenii sunt cei care te plac aşa cum ești, nu  pentru că ai un anumit talent si trebuie să stea pe lângă tine să fie şi ei populari. Am mulţi prieteni pe care i-am făcut datorită personalităţii şi datorită calităţilor mele ca om.

A.I.: Ce părere au profesorii atunci când lipseşti de la şcoală pentru că ai un concurs?

A.C.: Sunt înţelegători pentru că ştiu că sunt o elevă silitoare şi recuperez ceea ce au făcut colegii în lipsa mea, dar, de obicei nu lipsesc de la şcoală atunci când am concurs şi încerc să le fac pe amândouă aşa cum trebuie.

A.I.: Ştiu că ai cântat la Balul Bobocilor de la C.N.”CAROL I”, unde eşti şi elevă.  Ce simţi când realizezi că fiecare coleg este cu ochii pe tine?

A.C.: Wow! Întrebarea asta chiar îmi place! A fost o experienţă  greu de uitat. Anul trecut când am cântat eram în  clasa a 8-a şi nu simţeam chiar aşa de tare emoţia balului. Anul acesta a fost emoţionant. La multe concursuri importante nu am avut emoţiile pe care le-am avut la Balul Bobocilor. Am vrut să fie un moment inedit şi eu cred că am reuşit. Am realizat şi o coregrafie cu dansatorii şi am ales o melodie care să fie pe placul tuturor. Când am ajuns pe scenă nu vedeam nimic şi îmi era frică să nu cad de pe podiumul  care nu era foarte lat, dar am lăsat emoţiile şi m-am concentrat. Am fost felicitată şi de profesori şi de elevi ceea ce a însemnat pentru mine că munca depusă a avut roade.

A.I.: Cum te-a influenţat muzica în viaţa de zi cu zi?

A.C.: Muzica te ajută să visezi, să vezi altfel lumea. Prin muzică poţi să spui altora ceea ce gândeşti, ceea ce simţi. Mereu cânt atunci când sunt supărată, fiindcă mă relaxează şi uit de alte probleme.

A.I.: Până unde crezi că o să îţi continui pasiunea pentru muzică? Sau tinzi spre un alt domeniu?

A.C.: Mama spune mereu că există scris fiecărui om să ajungă acolo unde îşi doreşte. Daca mie îmi este predestinat să cânt şi să fac o carieră din asta, ei bine, asta voi face. Acum sunt la profilul de bio-chimie şi îmi doresc să ajung un medic chirurg foarte cunoscut, dar nu exclud posibilitatea de a ajunge în televiziune sau să cânt pe marile scene ale lumii.

Aiana Maria Iacob