Articol publicat în Spark Magazine nr.: 4, pagina 19 - 20
Totul începe din copilărie; întâi este o joacă, apoi un vis, şi
se continuă cu o pasiune. Anastasia
Croitorescu, o tânără speranţă în vârstă de 16 ani, îşi trăieşte visul cu
ochii. Cu o voce nemaipomenită şi o carismă aparte, ea te cucereşte dintr-o
singură privire. La prima vedere cu nimic neobişnuit faţă de ceilalţi
adolescenţi de vârsta ei. Și-a început pasiunea pentru cântat de mică, şi a
ajuns să se bucure din plin de ea. Ce crede ea despre acest talent, în
rândurile ce urmează.
Aiana Iocob:
Cum ai ajuns să cochetezi cu muzica? De ce muzică şi nu desen?
Anastasia
Croitorescu: Totul a început când avem 4
ani. Mama m-a dus la Palatul Copiilor la catedra de muzică. Eram mică şi a fost
o dorinţă a mamei mele să fac si altceva în afară de a merge la grădiniţă. După
ce profesorul m-a ascultat, mi-a spus că am ureche muzicală şi voce şi pot veni
la orele de muzică. Apoi au urmat dansul, baletul si pianul. Pe toate le-am
făcut cu multă pasiune şi am pus mult
suflet dar muzica a rămas aproape de sufletul meu.
A.I.: Participi
la diverse evenimente. Cum alegi piesele pe care le cânţi?
A.C.: Nu am
un anumit criteriu. Cânt ceea ce îmi place şi ceea ce mi se potriveşte fiindcă
este foarte important să ştii să alegi o melodie care să te pună in valoare.
A.I.: Cum
decurge o zi înainte de concurs? Ai vreun ritual anume?
A.C.: Înainte încerc să mă relaxez, să vorbesc cât mai
puţin şi să îmi păstrez forţele pentru concurs. Mă gândesc la ceea ce am de
făcut, pregătesc hainele, CD-urile şi mă pregătesc şi eu spiritual pentru că
sunt o persoană optimistă.
A.I.: Sunt
atâtea concursuri televizate (Vocea României, Românii au Talent, X Factor). De
ce nu ai ales nici unul până acum?
A.C.: Din
cauza vârstei. La Vocea României şi X Factor eu nu am îndeplinit criteriul de
vârstă. Românii au talent este un concurs, după părerea mea, pentru un talent, pot zice, neobişnuit, de
aceea am hotărât să nu merg. Ştiu că aş fi luat mai departe, dar premiul cel
mare nu ştiu dacă l-aş fi cucerit.
A.I.: Cum ţi-ai
început prima zi de liceu? A fost greu să te integrezi?
A.C.: În prima săptămână de clasa a 9-a am fost
plecată la un concurs la Veneţia unde am obţinut premiul I. Când m-am întors
toţi colegii mei m-au primit cu braţele deschise şi m-am integrat repede în
colectivul clasei, mai ales că îi cunoşteam pe mulţi dinte ei, iar profesorii
care mă cunoşteau de când eram în clasa a 5-a au fost înţelegători şi mândrii
pentru reuşita mea.
A.I.: Te-a
ajutat faptul că ai un talent aparte să iţi faci mai mulţi prieteni?
A.C.: Da, asta te ajută să fi mai cunoscut, dar nu să
iţi faci mai mulți prieteni. De obicei prietenii sunt cei care te plac aşa cum
ești, nu pentru că ai un anumit talent
si trebuie să stea pe lângă tine să fie şi ei populari. Am mulţi prieteni pe
care i-am făcut datorită personalităţii şi datorită calităţilor mele ca om.
A.I.: Ce părere au profesorii atunci
când lipseşti de la şcoală pentru că ai un concurs?
A.C.: Sunt
înţelegători pentru că ştiu că sunt o elevă silitoare şi recuperez ceea ce au
făcut colegii în lipsa mea, dar, de obicei nu lipsesc de la şcoală atunci când
am concurs şi încerc să le fac pe amândouă aşa cum trebuie.
A.I.: Ştiu că ai cântat la Balul
Bobocilor de la C.N.”CAROL I”, unde eşti şi elevă. Ce simţi când realizezi că fiecare coleg este
cu ochii pe tine?
A.C.: Wow! Întrebarea asta chiar îmi place! A fost o
experienţă greu de uitat. Anul trecut
când am cântat eram în clasa a 8-a şi nu
simţeam chiar aşa de tare emoţia balului. Anul acesta a fost emoţionant. La
multe concursuri importante nu am avut emoţiile pe care le-am avut la Balul
Bobocilor. Am vrut să fie un moment inedit şi eu cred că am reuşit. Am realizat
şi o coregrafie cu dansatorii şi am ales o melodie care să fie pe placul
tuturor. Când am ajuns pe scenă nu vedeam nimic şi îmi era frică să nu cad de
pe podiumul care nu era foarte lat, dar
am lăsat emoţiile şi m-am concentrat. Am fost felicitată şi de profesori şi de
elevi ceea ce a însemnat pentru mine că munca depusă a avut roade.
A.I.: Cum te-a influenţat muzica în
viaţa de zi cu zi?
A.C.: Muzica
te ajută să visezi, să vezi altfel lumea. Prin muzică poţi să spui altora ceea
ce gândeşti, ceea ce simţi. Mereu cânt atunci când sunt supărată, fiindcă mă
relaxează şi uit de alte probleme.
A.I.: Până unde crezi că o să îţi
continui pasiunea pentru muzică? Sau tinzi spre un alt domeniu?
A.C.: Mama
spune mereu că există scris fiecărui om să ajungă acolo unde îşi doreşte. Daca
mie îmi este predestinat să cânt şi să fac o carieră din asta, ei bine, asta
voi face. Acum sunt la profilul de bio-chimie şi îmi doresc să ajung un medic
chirurg foarte cunoscut, dar nu exclud posibilitatea de a ajunge în televiziune
sau să cânt pe marile scene ale lumii.
Aiana Maria Iacob