marți, 25 septembrie 2012

Festivalul International de Film Transilvania la Club Electroputere


CEP CINEMA si TIFF va propun, intre 28-30 septembrie, in sala de cinema a Clubului Electroputere din Craiova, cateva dintre cele mai apreciate filme internationale de scurt si lung-metraj.

Pentru Romania, Festivalul International de Film Transilvania este locul in care publicul vizioneaza pentru prima data cele mai importante productii autohtone, dar si scurt si lung-metraje produse si regizate in lume. Organizatorii au selectat pentru Craiova trei productii internaționale de lung-metraj: Chapiteau-Show (Rusia), Either Way (Islanda) si Yellow Sea (Coreea de Sud) si cateva scurt-metraje romanesti.

Despre Festivalul International de Film Transilvania, vorbesc cateva atribute care-l definesc: calitatea programelor prezentate, atmosfera efervescenta, numeroase evenimente cu invitati de prestigiu din cinematografia mondiala.

Prin organizarea acestui eveniment, CEP Cinema doreste sa ofere publicului posibilitatea de a fi martorii unor abordari proaspete, care vin din spatii culturale diferite. Proiectul propune promovarea artei cinematografice, prezentarea unor filme importante ale cinematografiei mondiale, dupa criterii ce tin de originalitatea subiectelor si forta imaginilor.

Program:

Vineri 28 septembrie, orele 18.00
Scurt-metraje romanesti

Sambata 29 septembrie, orele 17.00
La Rascruce / Either way (2011), Islanda, regia Hafsteinn Gunnar Sigurðsson, 81’
In indepartatele tinuturi din nordul Islandei, Finnbogi si Alfred isi petrec o vara in anii '80 desenand liniile de marcaj pe drumurile ce serpuiesc spre orizont. In curand aceasta zona salbatica si pustie se va dovedi plina de aventuri, dezastre si descoperiri, caci cei doi barbati vor atinge un punct de rascruce din viata lor.

Sambata 29 septembrie, orele 19.00
Ucigasul /The Yellow Sea (2010), Coreea de Sud, regia Hong-jin Na, 140’
Gu-nam este un sofer de taxi care duce o viata ca vai de lume. Cu o jumatate de an in urma, sotia lui a plecat in Coreea sa castige niste bani, dar n-a mai auzit de ea de atunci. Gu-nam joaca mah-jong ca sa-si mai completeze veniturile, dar viata lui clar n-o ia in directia cea buna. Intr-o zi intalneste un asasin platit, Myun-ga, si primeste o oferta care l-ar putea readuce pe linia de plutire: daca omoara un necunoscut, va avea bani si isi va regasi sotia. Dar bineinteles ca planul nu se defasoara asa cum ar fi trebuit...

Duminica 30 septembrie, orele 18.00
Chapiteau Show (2011), Rusia, regia Sergey Loban, 247’
(Premiului Publicului la TIFF 2012)
Protagonistii celor patru povesti ale filmului au o mai mica sau mai mare legatura unii cu ceilalti - unii se cunosc, altii comunica prin alte mijloace. Fiecare isi traieste propria drama, fara sa stie ce li se intampla celor din jur. Dramele lor au legatura cu relatiile umane - dragoste, prietenie, respect sau cooperare, si povestile lor evolueaza simultan. Iar furtuna din sufletul unui personaj se va reflecta in furtuna din sufletul altuia.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu