joi, 9 august 2012

Film în aer liber


În perioada 11 – 16 septembrie Caravana Metropolis ajunge în Craiova. 

Timp de șase zile craiovenii sunt invitați la cinema în aer liber. Începând cu ora 21:30, în Piața Mihai Viteazu, ei vor putea vedea filme precum: Tatăl fantomă, Vânătorii de capete, Iubire persană, Loverboy, Izvorul femeilor, Băiatul cu bicicleta.

Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, maxim 800 de spectatori.

Caravana Metropolis aduce în România un concept popular peste hotare, filmul în aer liber, împreuna cu cel mai mare ecran gonflabil din România, de 120 m², și un proiector de 17000 de lumeni, care are puterea de a reinventa imaginația.

Caravane cinematografice mobile există și au succes în țări precum Statele Unite, Australia, Țările Arabe, Japonia, Brazilia sau Marea Britanie, înca de la începutul secolului trecut. În România, cinematografele în aer liber și grădinile de vară au dispărut după anul 1989.

Prin evenimentul Cinema în aer liber, Asociația Culturală Metropolis propune o alternativă la cinematograful clasic, accesibilă tuturor. Evenimentul are ca obiectiv atragerea atenției publicului larg asupra celei de-a șaptea arte, savurate de această dată într-un mediu diferit.


Andreea Melinescu

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu