joi, 31 ianuarie 2013

Întrebarea greșită din voluntariat


„Este voluntariatul un trend?” reprezintă cea mai frecventă și totodată greșită întrebare când vine vorba de voluntariat. Dacă trend înseamnă să vrei cu adevărat să faci ceva, cu precădere lucruri care inspiră și schimbă în bine, atunci da, din perspectiva deschiderii către această activitate ca formă de petrecere a timpului liber, e un trend!

Se poate să înceapă din motive greșite (iubitul lucrează în acea tabără de voluntariat, impresionează angajatorii) sau ca 90% din voluntarii acestei țări să fie de sezon, dar chiar contează? Puieții rămân plantați, ecologizarea diverselor zone sau imaginea unui bătrân care se întrece cu studenții într-un marș al bicicletelor sigur au un impact major asupra populației. Un alt aspect al problemei este că, tot indiferent de motivație, odată ajuns la locul acțiunii, voluntarul face ce trebuie. Cei care inițiază astfel de proiecte au o viziune limpede și obiective de atins și se poartă ca atare. Încurajează, destind atmosfera, propun, conving. Oare chiar își imaginează cineva sute de oameni pe un câmp, scriind la laptop sau socializând forțat sau jucând fotbal, cu mii de puieți zăcând lângă ei?

Putem să comparăm voluntariatul cu o pereche de cizme sau cu o tunsoare până în momentul în care aceste lucruri sunt revelatoare. Acțiunile concrete se nasc din sentimente și gânduri născute la rândul lor din educație, ori, fără o bază, această emoție nu e transmisibilă. Ținând cont de accesul pe care îl au tinerii la diversele tentații, voluntariatul chiar ar putea fi elementul-cheie în educarea noilor generații în spiritul unei lumi prospere, civilizate, prietenoase, cu valori și priorități autentice. De aceea, importantă rămâne realitatea că sunt oameni care, datorită unui anumit context, s-au gândit iar și iar la cine sunt și la tot ce pot face, că sunt oameni care știu că e normal să te împiedici, iar apoi să alergi și să te bucuri. Nu cumva exact așa ne-am început viața? Păcat că am pierdut curiozitatea și neastâmpărul de atunci și că am păstrat doar “De ce?”-ul sfidător pentru ceilalți. N-am face rău dacă într-una din zilele astea ne-am întreba pe noi înșine “De ce?”. Nu dacă, nu cine, nu unde, nu la ce îmi folosește. Într-o lume a precauției, nu e totuși ciudat că atunci când alergi nu simți pietricelele de pe jos?

Așadar, e timpul să ne ridicăm de la masa de dezbateri și să începem să construim, pentru că, după cum spunea Maica Tereza: „Tu poți face lucruri pe care eu nu le pot face. Eu pot face lucruri pe care tu nu le poți face. Împreună putem face lucruri minunate.

Andra - Elena Dumitrana,
București

marți, 29 ianuarie 2013

Top 5 sporturi extreme

Senzații tari, emoții și multă adrenalină, însă acestea nu sunt pentru toată lumea. Nu mulți au curajul să-și ia inima în dinți și să facă ceva extrem. Atunci când faci un sport extrem, nu doar că ai nevoie de mult curaj care să combată frica de care fiecare dintre noi are parte, mai presus decât curajul necesar stă spontaneitatea cu care facem lucrurile acestea. Statisticile spun că fiecare secundă pe care o petrecem așteptând, înainte de a face ce e mai presus de limitele noastre, ne crește nivelul fricii și ajungem să împietrim exact în momentul în care ar trebui să fim spontani.

Horia Brenciu în turneu național

           Al doilea turneul național Fac ce-mi spune inima! va începe pe 4 martie 2013.
         În Craiova concertul va avea loc pe 4 aprilie, la Casa de Cultură a Studenților. Pentru craioveni există trei tipuri de bilete: 75 lei la balcon, 100 de lei în loja centrală și 125 lei pentru un loc pe scaunele din sală.
       Pentru că fanii s-au întrebat dacă turneul o să fie ca cel de anul trecut, cântărețul a postat pe pagina sa de Facebook: Ei bine, doar titlul spectacolului, Fac ce-mi spune inima, se păstrează, în rest, invitații, vestimentația, efectele, dar în special piesele din cadrul fiecărui show, se schimbă în proporție de 95%.
        Horia Brenciu lucrează și la un nou album, numit „40”.


Andreea Melinescu

luni, 28 ianuarie 2013

SAG Awards 2013

      
     Premiile Screen Actors Guild 2013 (Premiile Sindicatului Actorilor din America) au avut loc pe 27 ianuarie, în Los Angeles.
     Printre actorii care s-au întors acasă cu marele premiu se numără: Anne Hathaway (Les Miserables), Tommy Lee Jones (Lincoln), Tina Fey (30 Rock) sau Daniel Day-Lewis (Lincoln), Jennifer Lawrence (Silver Linings Playbook).
     Premiul pentru cea mai bună distribuție a fost câștigat de filmul Argo. Cea mai bună distribuție a unui serial
de comedie a fost câștigat de Modern Family, iar cea mai bună distribuţie a unui serial dramatic: Downton Abbey.


 Andreea Melinescu
Foto: JustJared.com


duminică, 27 ianuarie 2013

Europa înseamna mult...


Ştim cu toţii, fie că suntem dascăli sau simpli cetăţeni, că Europa înseamnă o multitudine de popoare, de tradiţii şi bineînţeles de sisteme educaţionale, o multitudine de experienţe, de oportunităţi dar şi de provocări. 
Am dorit să încep cu această idee pentru aş vrea să subliniez că este foarte important să înţelegem că această multitudine trebuie să genereze eforturi susţinute pentru a manageria cu succes situaţiile educaţionale, indiferent de nivelul la care acestea se situează. Fie că este vorba de implementarea unor politici educaţionale într-un spaţiu ce se vrea multicultural, fie că este vorba de însuşi actul didactic realizat de dascăl într-o clasă unde există o multitudine de  elevi cu potenţialităţi şi abilităţi diferite, elementul multiplu, acea unitate în diversitate, este cheia reuşitei dar şi provocarea.  
Am învăţat toate acestea şi multe altele în vara anului 2010, pe însorita insula Rhodos din Grecia, unde am participat la un curs despre predarea simultană. Cursul a fost intitulat în traducere „Predarea simultana: noi metodologii educaţionale pentru şcolile standard şi cele de simultan”. Am putut participa la curs graţie finanţării primite de la Uniunea Europeană în valoare aproximativă de 2000 euro, în urma aplicării la un grant în cadrul Programului Lifelong Learning, Sub programul Comenius, Acţiunea Formare continuă pentru profesori şi alte categorii de personal implicat în educaţie.
Mai concret am scris un proiect de câteva pagini în limba română, unde am explicat de ce cred că as avea nevoie de acest curs şi cum cred că îmi va îmbunătăţi activitatea mea şi a instituţiei în care lucrez şi ce impact va avea participarea mea asupra copiilor dar şi a instituţiei şi comunităţii şi am primit un avans de cca. 80%.  Orice dascăl a făcut în viaţa sa cel puţin un proiect didactic, deci curaj, proiectul de aplicaţie nu se face mai greu decât un proiect didactic realizat corect. Aşa că vă invit pe toţi să aplicaţi, detalii în acest sens putând găsi pe site-ul A.N.P.C.D.E.F.P. care este al instituţiei ce gestionează în România programul sectorial Comenius dar şi alte programe europene.
 Revenind la curs, acolo am învăţat foarte multe despre predarea multigrade cum îi spun europenii, sau predarea simultana pe care o ştim de la noi. Şi de credeaţi că doar noi avem şcoli sărace în vârf de munte dar şi şcoli „amărâte” în „buricul” satului unde câțiva copii din clase diferite alături de un dascăl încearcă să facă un învăţământ european... ei bine să ştiţi că şi în Europa sunt destule. Dar cum omul sfințește locul important este actul didactic şi modul în care ştim să îl manageriem, aceasta presupunând inclusiv dotări materiale din surse alternative dar şi compensarea unor dotări cu altele, a unor mijloace didactice cu altele.
Cursul organizat de facultatea de ştiinţe ale educaţiei a Universităţii Aegean (care are sedii în mai multe insule ale Mării Egee) a reunit cadre didactice din Grecia şi Portugalia şi cursanţi din România, Spania şi Belgia. Au fost prezentate şi analizate chestiuni de didactică, metodologii de predare şi de evaluare, tehnici ITC, reţele de comunicare şi politici educaţionale şi multe altele. 
Exemplul Greciei cred că este unul grăitor pentru că la ei şcolile rurale sunt pe insule diferite ceea ce nu este deloc uşor. Numeroşi participanţi au fost şi din Spania iar Belgia a fost reprezentată de o participantă. Însă mă mândresc să spun că dintre ţările participante cel mai bine reprezentată numeric a fost chiar România. Ceea ce este un fapt bun pentru că arată că interesul faţă de îmbunătăţirea predării simultane este ridicat. De fapt unul din profesorii ce au făcut parte din echipa de organizatori a fost chiar un român, pe care deşi nu am avut ocazia să îl cunoaştem personal l-am apreciat pentru contribuţiile în proiectele care au stat ca bază de cercetare şi documentare pentru acest curs. Este vorba de reţelele MUSE şi NEMED pe care le puteţi găsi online şi de unde puteţi obţine informaţii educaţionale foarte utile în domeniul predării simultane. De asemenea puteţi consulta informaţiile de pe grupul de discuţii al cursului de pe platforma facebook. Vă promit  că în curând vor apărea informaţii selective şi pe site-urile româneşti, dar până atunci savuraţi experienţa europeană. Şi să nu credeţi că predarea simultană aşa cum am descoperit-o la acest curs este doar pentru mediul rural. Din contră, aşa cum spune şi titlul cursului, metodologiile acestei predări sunt foarte utile în şcolile standard dat fiind nivelul diferit de pregătire al copiilor dar şi cerinţele învăţământului individualizat care este o cerinţă impetuoasă a reformei.
Vă doresc succes şi multe experienţe plăcute şi utile. Şi pentru că vorba din popor spune că ce e mult nu e bun atunci haideţi să facem un învăţământ de calitate. Depinde de noi, iar Uniunea Europeană ne poate ajuta!

Adriana-Daniela Casangiu
Grădiniţa PP „Nicolae Romanescu”, Craiova


sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Muzica, parte din noi

Muzica e o parte din noi, ne completează, ne alină când suntem triști, este alături de noi indiferent de situație. Tot muzica este cea care ne face să ne simțim mai bine, când lucrurile nu sunt tocmai așa cum ne imaginam că vor fi, ne arată partea frumoasă a vieții, dar ne și alimentează tristețea, de multe ori.

Muzica e mai mult decât artă. În spatele ei sunt atâtea și atâtea povești și persoane, din care a fost inspirată combinația dintre melodie și versuri. E ciudat, dar ciudat într-un sens bun, să ne regăsim într-o melodie, să îi înțelegem mesajul și să facem legătura între ceea ce s-a dorit a fi transmis și viețile noastre. Legăturile pe care noi le facem între mesaj și ceea ce ni se întâmplă, ne dau speranțe, speranțe potrivit cărora dacă a mai trecut cineva prin ceea ce trecem noi, nu mai suntem singuri și totul va fi mai ușor.

Fiecare știe ce îi place, ce îl ajută, cu ce se identifică. Însă poți descoperi atâtea melodii pe care poate le auzi la radio, în RATB sau, de ce nu, chiar în timpul vreunui curs, la facultate, ca ringtone al cuiva. Iar aceste melodii te pot ajuta să te redescoperi, să te regăsești. Să găsești partea din tine pe care credeai că ai pierdut-o sau partea despre care nu știai că există. Poți afla ceva nou despre tine. Chiar cred că văzând și ascultând playlistul cuiva, îi pătrunzi în intimidate și ajungi să-i cunoști sufletul. E atât de ușor! Un playlist cu diverse genuri muzicale indică o persoană complexă și complicată. O persoană care trece prin mai multe stări și care are nevoie de anumite melodii în fiecare fază din viața sa.

Persoanele care ascultă mai mult muzică rock sunt persoane rebele, energice, persoane care caută aventură. Cei care ascultă rap cred cu adevărat în ideile exprimate mult mai clar în acest gen muzical, decât în celelalte. De obicei, mesajul melodiilor de acest gen este exprimat direct. Iar când versurile nu exprimă suficient de bine ceea ce se dorește a fi transmis, este primit ajutorul din partea ritmului. Genul muzical country indică oameni optimiști, sociabili, dance – oameni cu încredere în ei înșiși.

Fiecare percepe într-un mod diferit muzica. Cu toții avem melodii de care ne simțim legați, melodii care ne amintesc de anumite momente din viețile noastre. Spre exemplu, “Casablanca” de la Jessica Jay este melodia copilăriei mele și, de fiecare dată când o ascult, parcă mă transpun în vremea aceea, când aveam 4 ani și ascultam muzică de la casetofon, de pe caseta pe care o derulam tot timpul la această melodie. Cu toate că se mai prindea uneori banda și mă chinuiam mereu să o derulez cu degetul, îmi voi aminti cu drag de aceste vremuri minunate.

Din seria melodiilor care mă fac să mă simt în largul meu, in lumea mea, fac parte următoarele, pe care voi încerca să le pun pe categorii, în funcție de starea pe care o am în momentul în care le ascult:

Melodia care mă face să revin la starea de bine, atunci când sunt supărată, este Vița de Vie – “Sunetul mai tare”. Este melodia în care versurile nu mă impresionează, însă ritmul este exact antidotul tristeții. De asemenea, mă ajută să îmi revin versurile «You’re not a judge, but if you’re gonna judge me, well sentence me to another life!», din melodia Ignorance a celor de la Paramore.

“Supergirl” e melodia în care ar trebui să se regăsească toate fetele. Iar întrebarea “When you're in love, what can go wrong?”, mi se pare că îi dă un farmec aparte melodiei.

Iar acum, deoarece sunt puțin fan Adele, nu pot să nu-i menționez câteva melodii, melodii în care am descoperit o potrivire extraordinară între versuri și muzică. “Rolling in the deep”, “Turning tables”, “Set fire to the rain” și “Someone like you” sunt doar câteva dintre titluri, acele câteva care îmi dau starea aceea deosebită și care mă fac, parcă, să simt totul cu o altă intensitate.

Un gen de muzică pe care eu nu îl ascult de foarte mult timp este dubstep-ul. „First of the year” și „Bangarang” – Skrillex au fost melodiile care mi-au deschis apetitul către acest gen de muzică. Am început să ascult, auzind întâmplător la fratele meu și a fost dragoste la prima audiție. E exact genul de muzică ce poate să îți dea starea de bine pe care o cauți. Starea de agitație, atunci când simți că nu ai chef de nimic. Îți dă energie. Te face să simți.

Sunt multe lucruri pe care le poate face muzica pentru noi, numai că trebuie să știm să o ascultăm, să o înțelegem. Trebuie să o respectăm, pentru că este nevoie de multă muncă din partea artiștilor până o anumită melodie ajunge la urechile noastre. Trebuie să o ascultăm cu inima, nu cu urechile. Și trebuie să extragem din melodie exact acel ceva de care avem nevoie. Dacă reușim aceste lucruri, atât noi, cât și artiștii vom fi fericiți!

Ioana Vasiloiu,
București

luni, 21 ianuarie 2013

Prima bancă sau … ?

Articol publicat în Spark Magazine, nr.: 3

Era o zi însorită de toamnă . Era prima zi de şcoală care adusese …....
 Bă ce naibii fac aici ?! Am uitat că nu sunt la literatură şi stai să-ţi spun vere, stai să îţi spun, că stăteam în prima bancă şi am stat acolo câteva zile bune şi am stat şi eram în centrul atenţiei – nu prea îmi plăcea – da’ ce să fac frate că nu mai erau locuri altundeva. Şi stăteam vere în prima bancă şi eram în centrul atenţiei.
Toţi profii se uitau la mine. Era o senzaţie al naibii de neplăcută să vad cum se holbează toţi la mine şi aşteaptă  ceva măreţ de la mine, un elev mediocru, care nu dorea altceva decât să fie lăsat în pace, să-şi continue somnul ăla de frumuseţe, de fapt somnul ăla care te doboară când ora începe să  fie plictisitoare şi te ia o ameţeală  exact când îţi explică  profa fenomenul ăla de reflexie sau refracţie, cum o fi, că nu prea le am cu chimia. Ooppaa, stai că asta parcă era la fizică, cine ştie ?!
 Să revenim. Mă simţeam aşa bine, da’ bine de tot, aproape dus pe alte plaiuri, când constat şi eu că sunt în prima bancă, frate, şi toţi se uită la mine cum dorm!  Şi uite aşa văd cum centrul Pământului se-nvârte-n jurul meu, dar mă scol şi strig “Mircea cel Bătrân a fost ăla care i-a tras o mamă de bătaie …” . Toată clasa râde. Eu mirat mă strâmb la ei. Ridic privirea şi observ că pe catedră trona un glob mare.
“Fir-aş al dracu’! Asta e geografie!” Ruşinat mă uit în stânga, mă uit în dreapta, încerc să-mi cer scuze. Dar fără rost ! O predică îmi invadează sensibilele mele canale auditive. Şi m-am făcut şi la ora asta de cacao.
Eee şi vine a doua zi, şi ce mă gândesc eu, frate, ce-ar fi să mă duc naibii în spate unde, încă, ăştia, colegii mei, nu au apucat să mă cunoască şi să se holbeze la mine ca nişte cimpanzei scăpaţi de la zoo. Îmi iau catrafusele şi mă mut în ultima bancă, băi şi sper să fie mai agreabil. Încep prin a face cunoştinţă cu noii colegi de suferinţă – măcar ăştia să zicem că sper să mă vadă altfel.
Încet, încet consider că este plictisitoare ora asta şi îmi găsesc un moment oportun în care-mi aşez frumuşel capul pe bancă aşteptând să mă cuprindă starea aia de veghe dinaintea somnului profund. Bă şi mă trezesc că ţipă cineva la mine “Am întrebat cum se rezolvă |2x+3|=8”. Mă scol instant şi parcă cu răspunsul pregătit din somn zic: “ Folosim oximoronul” .
Mă uit în jur, toţi leşinaţi. Am ceva pe faţă?! Sau nu! Nu se poate! Chiar aşa?! Vere iar am dat-o-n bară, aia nu  era cumva la română? Ce mama dracu’ acum nu mai fac diferenţa nici între română şi mate!
Şi aşa îmi petrec eu zilele într-o veche bancă din Cuza . 

Roxana Maria Cepoiu


sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Muzica anilor '80


Chiar dacă au trecut câteva decenii de atunci, melodiile anilor ’80 încă se mai aud în difuzoare. 

Simbolul anilor ’80 a fost Michael Jackson, gecile lui de piele, mănușa și dansul său Moonwalk erau des imitate. Madonna și Whitney Houston sunt considerate unele dintre cele mai bune cântărețe din aceea perioadă. 

Stilul tehno și-a făcut apariția. Hard rock, heavy metal, și glam metal au fost trei dintre stilurile dominante, iar stilul punk rock a continuat să crească și să dezvolte alte stiluri precum hardcore. 

Ca în fiecare deceniu, în anii ’80 au murit mari artiști. John Lennon a fost împușcat în fața locuinței sale din New York, Bob Marley a murit la 36 de ani.

Billie Jean, Like a Virgin, Don't Stop Believing, How Will I Know, Walk This Way, Girls Just Want to Have Fun, Wake Me Up Before You Go-Go, Under Pressure, We're Not Gonna Take It, Mickey, sunt câteva dintre melodiile consacrate. 

Mai jos aveți 30 de melodii din anii ’80 care trebuie ascultate.

1. Michael Jackson - "Billie Jean" (1982)


2. Madonna  - "Like a Virgin" (1984)


3. Bon Jovi - "Livin' on a Prayer" (1986)


4. Run-D.M.C. - "Walk This Way" (1986)

5. Journey - Don't Stop Believing (1981)

6. Whitney Houston - "How Will I Know" (1985)

7. Van Halen - "Jump" (1984)

8. AC/DC - "You Shook Me All Night Long" (1980)

9. Rick Springfield - "Jessie's Girl" (1981)

10. Cyndi Lauper - "Girls Just Want to Have Fun" (1984)

11. Twisted Sister - "We're Not Gonna Take It" (1984)



12. Wham! - "Wake Me Up Before You Go-Go" (1984)



13. Queen and David Bowie - "Under Pressure" (1981)

14. Soft Cell - "Tainted Love" (1981)

15. Poison - "Every Rose Has It's Thorn" (1988)

16. Salt-N-Pepa - "Push It" (1986)

17. Toni Basil - "Mickey" (1981)


18. Bonnie Tyler - "Total Eclipse of the Heart" (1983)

19. Young M.C. - "Bust a Move" (1989)

20. Devo - "Whip It" (1980)



21. Berlin - "Take My Breath Away" (1986)

22. Depeche Mode - "Just Can't Get Enough" (1981)

23. Joan Jett & The Blackhearts - "I Love Rock N' Roll" (1981)

24. Blondie - "Call Me" (1980)

25. Human League - "Don't You Want Me?" (1981)

26. Katrina and The Waves - "Walking On Sunshine" (1983)

27. The Romantics - "What I Like About You" (1980)

28. Squeeze - "Tempted" (1981)

29. Rob Base & DJ E-Z Rock - "It Takes Two" (1988)

30. Eurythmics - "Sweet Dreams (Are Made of This)" (1983)


Andreea Melinescu







miercuri, 16 ianuarie 2013

The Carrie Diaries - un nou serial



        Cu toții am auzit de Totul despre Sex (Sex and the City), serialul, dar și filmul, care o are ca protagonistă pe Carrie Bradshaw, rol interpretat de Sarah Jessica Parker. 
         Înainte de a fi o femeie de succes Carrie Bradshaw a fost o adolescentă, nou venită în New York. Întreaga ei poveste se află în cartea The Carrie Diaries (Jurnalul lui Carrie), iar din luna ianuarie povestea prinde viață în noul serial cu același nume. 
         The Carrie Diaries se întoarce în anul 1980, și ne-o prezintă pe Carrie în ultimul an de liceu. Personajul este interpretat de AnnaSophia Robb (19 ani). Carrie este o tânără deșteaptă, spirituală și puțin naivă. Ea aspiră să devină scriitoare. 
            Serialul este produs de Josh Schwarts și Stephanie Savage, și este menit să înlocuiască Gossip Girl.                 
         Premierea lui a fost pe data de 15 ianuarie, criticile fiind atât pozitive, cât și negative. „The Carrie Diaries season premiere: bad clothes, bad hair, bad writing” (în traducere: „Jurnalul lui Carrie premierea sezonului: haine urâte, păr urât, scris prost”) titrează guardian.co.uk. Ew.com aseamănă serialul cu filmul Sixteen Candles și consideră ca AnnaSophia Robb este adorabilă.
         Primul episod ne-a arătat-o pe Carrie locuind în Connecticut cu tatăl și sora ei mai mică, Dorrit. Relația cu sora este mai dificilă, pentru că mama lor a murit cu câteva luni în urmă. Carrie are trei buni prieteni, Maggie, Mouse și Walt, dar și o dușmancă, Donna LaDonna și un băiat de care îi place, Sebastian Kydd. 
         Aventura în New York, începe atunci când tatăl ei îi găsește un internship, la o firmă de avocatură. Aici se întâlnește cu Larissa, un editor la o revistă, care o ia sub aripa ei.

Andreea Melinescu

luni, 14 ianuarie 2013

MARSILIA & KOSICE - CAPITALELE EUROPENE ALE CULTURII ÎN 2013


Orașul Marsilia din Franța și Kosice din Slovacia sunt cele două
capitale europene ale culturii în anul 2013.
De-a lungul acestui an cele două orașe vor organiza evenimente din domeniul muzicii, teatrului, dansului, filmului și literaturii, prezentându-și cultura lor lumii întregi.
Toate informațiile privind festivitățile și evenimentele se găsesc pe site-urile celor două orașe:  www.marseillecityofculture.eu și www.kosice2013.sk
Reamintim că în 2007, Sibiu a fost Capitală Europeană a Culturii, alături de Luxembourg.

Andreea Melinescu

Cele mai utilizate aplicații pentru smartphone



Indiferent că avem un telefon ce folosește android sau iOS, fiecare dintre noi are o listă cu aplicații pe care le consideră vitale pentru telefonul său. În rândurile ce urmează am să vă prezint câteva aplicații ce fac utilizarea telefonului mai ușoară și nu numai.

vineri, 11 ianuarie 2013

People's Choice Awards 2013


People's Choice Awards 2013



Trecand peste faptul ca Justin Bieber a fost infrant la categoria “Cel mai bun artist” de Jason Mraz si a plecat acasa fara nici un trofeu, fanii au putut sarbatorii 2 castigatori evidenti ai premiilor din acest an : Katy Perry si pelicula “The Hunger Games”. Actorii au plecat acasa cu 4 premii, Jennifer Lawrence obtinand si premiul pentru “Cea mai buna actrita” cu rolul din acelasi film, iar Katy Perry a mai adaugat la “dulapior” inca 4 trofee.

 Puteti vedea mai jos lista castigatorile din acest an :

Favorite Dramatic TV Actor:    *Nathan Fillion
Favorite Dramatic TV Actress:    *Ellen Pompeo
Favorite Daytime TV Host:
* Ellen DeGeneres, The Ellen DeGeneres Show
Favorite Late Night Talk Show Host:
* Jimmy Fallon
Favorite New Talk Show Host:
* Steve Harvey
Favorite Competition TV Show:
* The X Factor
Favorite Celebrity Judge:
* Demi Lovato
Favorite TV Fan Following:
* SPNFamily, Supernatural
Favorite New TV Comedy:
* The New Normal
Favorite New TV Drama:
* Beauty & The Beast
Favorite Male Artist:
* Jason Mraz
Favorite Female Artist:
* Katy Perry
Favorite Pop Artist:
* Katy Perry
Favorite Hip Hop Artist:
* Nicki Minaj
Favorite R&B Artist:
* Rihanna
Favorite Band:
* Maroon 5
Favorite Country Artist:
* Taylor Swift
Favorite Breakout Artist:
* The Wanted
Favorite Song:
* What Makes You Beautiful, One Direction
Favorite Album:
* Up All Night, One Direction
Favorite Music Video:
* Part of Me, Katy Perry
Favorite Music Fan Following:
* KatyCats, Katy Perry
Favorite Movie:
* The Hunger Games

Favorite Movie Actor:
* Robert Downey, Jr.
Favorite Movie Actress:
* Jennifer Lawrence
Favorite Movie Icon:
* Meryl Streep
Favorite Action Movie:
* The Hunger Games
Favorite Action Movie Star:
* Chris Hemsworth
Favorite Face of Heroism:
* Jennifer Lawrence, The Hunger Games
Favorite Comedic Movie:
* Ted
Favorite Comedic Actor:
* Adam Sandler
Favorite Comedic Actress:
* Jennifer Aniston
Favorite Dramatic Movie:
* The Perks of Being a Wallflower
Favorite Dramatic Movie Actor:
* Zac Efron
Favorite Dramatic Movie Actress:
* Emma Watson
Favorite Movie Franchise:
* The Hunger Games
Favorite Movie Superhero:
* Robert Downey, Jr. as Iron Man
Favorite On-Screen Chemistry:
*Jennifer Lawrence / Josh Hutcherson / Liam Hemsworth, The Hunger Games
Favorite Movie Fan Following:
* Twihards, Twilight
Favorite Network TV Comedy:
* The Big Bang Theory
Favorite Network TV Drama:
* Grey's Anatomy
Favorite Cable TV Comedy:
* Awkward
Favorite Cable TV Drama:
* Leverage
Favorite Premium Cable TV Show:
* True Blood
Favorite TV Crime Drama
* Castle
Favorite Sci-Fi/Fantasy TV Show:
* Supernatural
Favorite Comedic TV Actor:
* Chris Colfer
Favorite Comedic TV Actress:
* Lea Michele

Aiana Maria Iacob


Nominalizări Oscar 2013



Nomializările la Oscar 2013 au fost anunțate joi, 10 ianuarie, într-o conferință de presă. Actorii Emma Stone şi Seth MacFarlane au fost prezentatorii evenimentului, ce a fost difuzat în direct pe site-ul Academiei de Film Americane.

Filmul Lincon, a primit 12 nominalizări la categorii precum: Cel mai bun filmCel mai bun regizor, Cel mai bun actor în rolul principal sau Cel mai bun montaj.

Printre actorii nominalizați se numără:  Jessica ChastainAnne HathawayBradley CooperHugh JackmanJennifer LawrenceNaomi Watts, Denzel Washington.

La capitolul muzică printre melodiile nominalizate la categoria Cel mai bun cântec se numără: Skyfall, interpretat de Adele, din filmul cu același nume, muzica şi versurile compuse de Adele Adkins şi Paul Epworth sau Everybody Needs A Best Friend din Ted, muzica Walter Murphy, versurile Seth MacFarlane.

Gala premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie, la Dolby Theatre (fostul Kodak Theatre) din Los Angeles.

Întreaga listă cu nominalizările o puteți vedea mai jos:

Performance by an actor in a leading role
Bradley Cooper in “Silver Linings Playbook”
Daniel Day-Lewis in “Lincoln”
Hugh Jackman in “Les Misérables”
Joaquin Phoenix in “The Master”
Denzel Washington in “Flight”
Performance by an actor in a supporting role
Alan Arkin in “Argo”
Robert De Niro in “Silver Linings Playbook”
Philip Seymour Hoffman in “The Master”
Tommy Lee Jones in “Lincoln”
Christoph Waltz in “Django Unchained”
Performance by an actress in a leading role
Jessica Chastain in “Zero Dark Thirty”
Jennifer Lawrence in “Silver Linings Playbook”
Emmanuelle Riva in “Amour”
Quvenzhané Wallis in “Beasts of the Southern Wild”
Naomi Watts in “The Impossible”
Performance by an actress in a supporting role
Amy Adams in “The Master”
Sally Field in “Lincoln”
Anne Hathaway in “Les Misérables”
Helen Hunt in “The Sessions”
Jacki Weaver in “Silver Linings Playbook”
Best animated feature film of the year
“Brave” Mark Andrews and Brenda Chapman
“Frankenweenie” Tim Burton
“ParaNorman” Sam Fell and Chris Butler
“The Pirates! Band of Misfits” Peter Lord
“Wreck-It Ralph” Rich Moore
Achievement in cinematography
“Anna Karenina” Seamus McGarvey
“Django Unchained” Robert Richardson
“Life of Pi” Claudio Miranda
“Lincoln” Janusz Kaminski
“Skyfall” Roger Deakins
Achievement in costume design
“Anna Karenina” Jacqueline Durran
“Les Misérables” Paco Delgado
“Lincoln” Joanna Johnston
“Mirror Mirror” Eiko Ishioka
“Snow White and the Huntsman” Colleen Atwood
Achievement in directing
“Amour” Michael Haneke
“Beasts of the Southern Wild” Benh Zeitlin
“Life of Pi” Ang Lee
“Lincoln” Steven Spielberg
“Silver Linings Playbook” David O. Russell
Best documentary feature
“5 Broken Cameras”
Emad Burnat and Guy Davidi
“The Gatekeepers”
“How to Survive a Plague”
“The Invisible War”
“Searching for Sugar Man”
Best documentary short subject
“Inocente”
Sean Fine and Andrea Nix Fine
“Kings Point”
Sari Gilman and Jedd Wider
“Mondays at Racine”
Cynthia Wade and Robin Honan
“Open Heart”
Kief Davidson and Cori Shepherd Stern
“Redemption”
Jon Alpert and Matthew O’Neill
Achievement in film editing
“Argo” William Goldenberg
“Life of Pi” Tim Squyres
“Lincoln” Michael Kahn
“Silver Linings Playbook” Jay Cassidy and Crispin Struthers
“Zero Dark Thirty” Dylan Tichenor and William Goldenberg
Best foreign language film of the year
“Amour” Austria
“Kon-Tiki” Norway
“No” Chile
“A Royal Affair” Denmark
“War Witch” Canada
Achievement in makeup and hairstyling
“Hitchcock”
Howard Berger, Peter Montagna and Martin Samuel
“The Hobbit: An Unexpected Journey”
Peter Swords King, Rick Findlater and Tami Lane
“Les Misérables”
Lisa Westcott and Julie Dartnell
Achievement in music written for motion pictures (Original score)
“Anna Karenina” Dario Marianelli
“Argo” Alexandre Desplat
“Life of Pi” Mychael Danna
“Lincoln” John Williams
“Skyfall” Thomas Newman
Achievement in music written for motion pictures (Original song)
“Before My Time” from “Chasing Ice”
Music and Lyric by J. Ralph
“Everybody Needs A Best Friend” from “Ted”
Music by Walter Murphy; Lyric by Seth MacFarlane
“Pi’s Lullaby” from “Life of Pi”
Music by Mychael Danna; Lyric by Bombay Jayashri
“Skyfall” from “Skyfall”
Music and Lyric by Adele Adkins and Paul Epworth
“Suddenly” from “Les Misérables”
Music by Claude-Michel Schönberg; Lyric by Herbert Kretzmer and Alain Boublil
Best motion picture of the year
“Amour”
“Argo” Grant Heslov, Ben Affleck and George Clooney, Producers
“Beasts of the Southern Wild” Dan Janvey, Josh Penn and Michael Gottwald, Producers
“Django Unchained” Stacey Sher, Reginald Hudlin and Pilar Savone, Producers
“Les Misérables” Tim Bevan, Eric Fellner, Debra Hayward and Cameron Mackintosh, Producers
“Life of Pi” Gil Netter, Ang Lee and David Womark, Producers
“Lincoln” Steven Spielberg and Kathleen Kennedy, Producers
“Silver Linings Playbook” Donna Gigliotti, Bruce Cohen and Jonathan Gordon, Producers
“Zero Dark Thirty” Mark Boal, Kathryn Bigelow and Megan Ellison, Producers
Achievement in production design
“Anna Karenina”
Production Design: Sarah Greenwood; Set Decoration: Katie Spencer
“The Hobbit: An Unexpected Journey”
Production Design: Dan Hennah; Set Decoration: Ra Vincent and Simon Bright
“Les Misérables”
Production Design: Eve Stewart; Set Decoration: Anna Lynch-Robinson
“Life of Pi”
Production Design: David Gropman; Set Decoration: Anna Pinnock
“Lincoln”
Production Design: Rick Carter; Set Decoration: Jim Erickson
Best animated short film
“Adam and Dog” Minkyu Lee
“Fresh Guacamole” PES
“Head over Heels” Timothy Reckart and Fodhla Cronin O’Reilly
“Maggie Simpson in “The Longest Daycare”" David Silverman
“Paperman” John Kahrs
Best live action short film
“Asad” Bryan Buckley and Mino Jarjoura
“Buzkashi Boys” Sam French and Ariel Nasr
“Curfew” Shawn Christensen
“Death of a Shadow (Dood van een Schaduw)” Tom Van Avermaet and Ellen De Waele
“Henry” Yan England
Achievement in sound editing
“Argo” Erik Aadahl and Ethan Van der Ryn
“Django Unchained” Wylie Stateman
“Life of Pi” Eugene Gearty and Philip Stockton
“Skyfall” Per Hallberg and Karen Baker Landers
“Zero Dark Thirty” Paul N.J. Ottosson
Achievement in sound mixing
“Argo”
John Reitz, Gregg Rudloff and Jose Antonio Garcia
“Les Misérables”
Andy Nelson, Mark Paterson and Simon Hayes
“Life of Pi”
Ron Bartlett, D.M. Hemphill and Drew Kunin
“Lincoln”
Andy Nelson, Gary Rydstrom and Ronald Judkins
“Skyfall”
Scott Millan, Greg P. Russell and Stuart Wilson
Achievement in visual effects
“The Hobbit: An Unexpected Journey”
Joe Letteri, Eric Saindon, David Clayton and R. Christopher White
“Life of Pi”
Bill Westenhofer, Guillaume Rocheron, Erik-Jan De Boer and Donald R. Elliott
“Marvel’s The Avengers”
Janek Sirrs, Jeff White, Guy Williams and Dan Sudick
“Prometheus”
Richard Stammers, Trevor Wood, Charley Henley and Martin Hill
“Snow White and the Huntsman”
Cedric Nicolas-Troyan, Philip Brennan, Neil Corbould and Michael Dawson
Adapted screenplay
“Argo” Screenplay by Chris Terrio
“Beasts of the Southern Wild” Screenplay by Lucy Alibar & Benh Zeitlin
“Life of Pi” Screenplay by David Magee
“Lincoln” Screenplay by Tony Kushner
“Silver Linings Playbook” Screenplay by David O. Russell
Original screenplay
“Amour” Written by Michael Haneke
“Django Unchained” Written by Quentin Tarantino
“Flight” Written by John Gatins
“Moonrise Kingdom” Written by Wes Anderson & Roman Coppola
“Zero Dark Thirty” Written by Mark Boal

Andreea Melinescu